
În pragul Summit-ului de la Vilnius, Business Consulting Institute Moldova organizează Conferinţa Internaţională “Tendinţe Integraţioniste în Spaţiul Post-Sovietic: Perspectivă Asupra Dezvoltării Durabile”. Aceasta va reuni experţi din Armenia, Georgia, Kazahstan, Macedonia, Ucraina şi Republica Moldova.
Cuvântul descentralizare, neînțeles de majoritatea populației, a intrat relativ nu demult în lexiconul politicienilor moldoveni, de vreo zece ani. În 2006, Parlamentul guvernat de comunişti, sub presiunea instituțiilor europene și a societății civile, a aprobat şi un act normativ – legea descentralizării administrative. După venirea la guvernare a alianței pro-europene ideea descentralizării a fost reluată, fiind inclusă ca prioritate de guvernare în toate programele guvernelor de după 2009.
Echipele sunt create prin organizaţii obşteşti. Bugetul oficial nu depăşeşte câteva sute de mii de lei pe an, iar în realitate este de sute de ori mai mare. De regulă, fiecare club este patronat sau sponsorizat de un businessman. Însă contribuţiile nu sunt publice, ceea ce ne face să credem că aceştia sunt certaţi cu legea. Cluburile practică şi contabilitatea dublă. Transferurile se fac la negru. Arbitrajul este corupt.
De zece ani nu am fost la mare în România. În acest an, am hotărât să mă opresc pentru câteva zile într-o staţiune. Primul lucru ce l-am observat e că de un deceniu nu s-au schimbat prea multe lucruri.
Dar cel mai mult m-a surprins lipsa maşinilor din Republica Moldova. Nu am văzut niciuna, dar absolut niciuna (!). Am pus cap la cap principalele elemente ale unei vacanţe la mare – costurile şi calitatea serviciilor de transport, cazare, alimentare, distracţiile şi amenajarea staţiunii – şi am încercat să caut un răspuns la întrebarea din titlul acestui articol.
Business Consulting Institute deţine o experienţă de peste 10 ani pe piaţa serviciilor de consultanţă din Republica Moldova. Oferim un mediu de muncă plăcut, şansa de a lucra în proiecte internaţionale, de a acumula o experienţă valoroasă şi de a fi promovat.
Dacă sunteţi interesat de oferta noastră şi corespundeţi profilului stabilit, vă invităm să ne expediaţi CV-ul dumneavoastră.
Descentralizarea şi autonomia locală constituie principiile de bază ale organizării şi eficientizării administraţiei publice locale. Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de Republica Moldova în 1997, apreciază că autorităţile administraţiei publice locale reprezintă unul dintre principalele fundamente ale oricărui regim democratic. Prin intermediul APL, dreptul cetăţenilor de a participa la rezolvarea treburilor publice se poate exercita la modul cel mai direct.