Astăzi, 27 aprilie 2011, la Soroca a fost lansat, în cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, Proiectul “Management performant şi eficienţă administrativă”, implementat de către Consiliul Raional Soroca.
Programul Operaţional Comun este finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat de ţările participante în cadrul programului (mai multe informaţii găsiţi pe site-ul www.ro-ua-md.net). Proiectul este implementat de Consiliul Raional Soroca în parteneriat cu Consiliul Judeţean Iaşi şi Business Consulting Institute.
Printre obiectivele proiectului se numără îmbunătăţirea capacităţii administrative a autorităţilor publice locale, dezvoltarea serviciilor publice furnizate de Consiliul Raional Soroca şi creşterea eficienţei resurselor umane din cadrul administraţiei publice.
Grupul ţintă cuprinde 9 funcţionari publici, care vor fi angajaţi în activitatea serviciilor nou-create şi 60 de funcţionari şi consilieri din raioanele Soroca, Floreşti, Drochia şi judeţul Iaşi, care vor beneficia de cursuri de instruire în domeniul vizat de proiect.
Beneficiile cuantificate înseamnă peste 1000 de angajaţi ai Consiliului Raional Soroca şi ai structurilor subordonate care vor aplica cerinţe şi standarde noi în serviciile prestate. Circa 300 mii de locuitori ai raioanelor Soroca, Floreşti, Drochia şi ai judeţului Iaşi vor beneficia de servicii administrative mai bune.
Proiectul va contribui la dezvoltarea durabilă a raionului Soroca prin transferul experienţei şi bunelor practici de management administrativ acumulate de Consiliul Judeţean Iaşi. Activităţile comune ale proiectului, care va dura 12 luni, vor cuprinde: training, informare, activităţi comune ale persoanelor implicate, vizite de studiu şi schimb de experienţă, stagii şi activităţi operaţionale comune.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi Business Consulting Institute, la numărul de telefon + 373 22 855 080, persoană de contact – Viorica Şcerbina.