
În perioada 4 - 5 noiembrie, în incubatoarele de afaceri din Ştefan Vodă, Nisporeni şi Soroca se vor desfăşura seminare motivaţionale menite să îi determine pe tinerii din regiunile respective să îşi lanseze o afacere proprie.
Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” continuă implementarea Proiectului „Crearea oportunităților ocupaționale prin susținerea tinerilor din Zona de securitate în iniţierea unei afaceri”. În cadrul Proiectului a fost lansat un concurs de granturi pentru idei de afaceri, destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, în special femeilor și persoanelor vulnerabile, care locuiesc în raioanele Florești, Șoldănești, Rezina, Orhei, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă.
Business Consulting Institute, cu asistența Programului UE-PNUD Moldova “Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, anunță concurs de granturi pentru idei de afaceri în Zona de Securitate. Tinerii, cu vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani, în special femeile și persoanele vulnerabile, sunt îndemnați să inițieze și să dezvolte o afacere.
A fost lansată cea de-a doua Ediție a a Cupei Antreprenoriatului Rural.
Cupa Antreprenoriatului Rural (CAR), care își propunea să descopere, să susţină și să promoveze tinerii care doresc să înceapă o afacere în mediul rural, s-a încheiat recent. Premiul mare a mers la Soroca, iar echipa învingătoare a fost invitată să facă o vizită de studiu în Estonia.
Business Consulting Institute a realizat, în luna aprilie a acestui an, un șir de activități cu impact deosebit asupra turismului din Moldova. Acestea au avut loc în cadrul unui proiect susținut financiar de Uniunea Europeană.
În cadrul unei vizite recente în Georgia, echipa Business Consulting Institute a avut ocazia să învețe din experiența acestei țări caucaziene cu tradiții milenare în domeniul turismului ecologic și viticol.
Mai multe primării din raionul Briceni au găsit o soluție comună pentru prestarea unor servicii comunale inexistente anterior in localitățile lor. Acestea au creat, la Lipcani, o întreprindere municipală care va rezolva numeroase probleme locale si va oferi servicii de deszăpezire și întreținere a drumurilor, amenajare a gunoiștilor, întreținere a rețelelor electrice, mentenanță a sistemelor de apeduct etc.