În cadrul proiectului susţinut de IFAD, „Încurajarea Utilizării Inovatoare a Remitenţelor în Investiţii Rurale Productive”, în perioada 24-27 aprilie 2012, a fost organizată a treia vizită de transfer de bune practici, la Iaşi, de care a beneficiat un grup de 15 antreprenori selectaţi în această etapă a proiectului.
Vizita este ultima din cele trei planificate pentru antreprenorii moldoveni, care au fost găzduiţi de mici proprietari şi administratori ai unor afaceri de succes din România. Scopul vizitelor a fost împărtășirea experienței românești în investiția remitențelor.
Cu ocazia celei de a treia vizite, antreprenorii au putut vedea:
Proiectul „Încurajarea Utilizării Inovatoare a Remitenţelor în Investiţii Rurale Productive” urmăreşte dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale şi manageriale ale emigranţilor întorşi în ţară şi ale persoanelor care beneficiază de remitenţe, în vederea creşterii ponderii investiţiilor din remitenţe.
Acesta este finanţat de Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD) şi este implementat în Republica Moldova de către Business Consulting Institute și derulat în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltare Economică și Integrare Europeană Iași.