În perioada 25 septembrie – 1 octombrie 2011, reprezentanţii administraţiei publice centrale şi ai administraţiei publice locale de nivel I şi II din Moldova, ai ONG-urilor şi donatorilor internaţionali au întreprins o vizită de studiu în Polonia, realizată în cadrul proiectului "Descentralizare şi Dezvoltarea Autonomiei Locale: Modele Europene de success pentru Republica Moldova ". Proiectul este o iniţiativă a Business Consulting Institute şi este implementat în parteneriat cu Fundaţia PAUCI (Polonia) şi Corporate & Public Management Consulting Group (Letonia), cu finanţarea Fundaţiei SOROS Moldova şi a PNUD Moldova.
Scopul proiectului este să faciliteze schimbul de experienţă dintre factorii de decizie şi politici, reprezentanţii autorităţilor locale, ONG-uri şi experţii în domeniu din Polonia şi Letonia, precum şi alte ţări UE aflate în procesul reformei de descentralizare, contribuind la consolidarea autonomiei locale.
Această vizită constituie a treia etapă din cele şase ale proiectului.
În cadrul vizitei au avut loc întâlniri la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, unde s-au prezentat structura administrativ-teritorială, gradul de repartizare a competenţelor între instituţiile responsabile în ceea ce priveşte procesul de descentralizare şi autonomia locală, au fost discutate aspecte legate de sistemul de finanţare, componenţa bugetelor la diferite nivele administrativ-teritoriale, metode utilizate în realizarea efectivă şi eficientă a reformei descentralizării administrative, precum şi acte legislative privind protecţia autonomiilor locale. Participanţii din Moldova au participat la discuţii pe diverse teme, în cadrul cărora au primit răspunsurile la întrebările pe care le aveau. Vizitele de studiu au fost organizate la Ministerul Finanţelor al Poloniei, la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Departamentul Administraţie Publică, la Curtea Administrativă Supremă, la Comisia Parlamentară a Administraţiilor Locale, la Ministerul Educaţiei, la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, la Oficiul Judeţean Gniezno, la Administraţia Municipală Gniezno,Centrul Cultural al Oraşului şi în comunitatea Witkowo.
Vizita întreprinsă a fost una de succes, lăsând o impresie excelentă prin sistemul de descentralizare clar, cu responsabilităţi şi competenţe repartizate eficient.
Modelul polonez de descentralizare administrativă este, prin schimbările curajoase, unul de succes, cu rezultate pe măsura aşteptărilor.
În cadrul următoarei vizite de studiu, planificată pentru perioada 30 octombrie – 4 noiembrie în Letonia, participanţii vor avea ocazia să studieze un alt model etapizat de descentralizare fiscală.