Consiliul local Copceac a luat în dezbatere, la ultima sa ședință, chestiunea privind participarea localității în proiectul de cooperare intercomunitară în cadrul clusterului Taraclia.
Proiectul prevede dezvoltarea şi extinderea întreprinderii municipale « Apă Canal » din or. Taraclia, prin crearea unui serviciu multifuncţional la nivelul clusterului. Astfel, cele 7 localități ale clusterului (orașul Taraclia și satele învecinate Alautu, Balabanu, Novosiolovca, Cairaclia, Cazaclia și Copceac) vor putea contracta următoarele servicii publice: colectarea deșeurilor provenite de la gospodării, agenți economici și instituții publice; amenajarea gunoiștilor autorizate; întreținerea și deszăpezirea drumurilor.
Primarul localității, Oleg Garizan, a vorbit despre importanța proiectului, menționând faptul că odată cu implementarea lui, se va ameliora situația ecologică în localitate, dar și în regiune în general. Consiliul a hotărât, de asemenea, să contribuie financiar la realizarea proiectului, fapt ce îi va responsabiliza pe cetățenii din sat. Decizia respectivă a fost adoptată în prezența președintelui raionului, cu votul tuturor consilierilor. Consiliul l-a desemnat pe primarul localitatii drept responsabil de realizarea proiectului.
Decizii similare au fost adoptate anterior și de consiliile celorlalte localități ale clusterului.
Activitățile au loc în cadrul proiectului “Acordarea suportului APL-urilor țintă în consolidarea capacităților de Cooperare Intercomunitară”, proiect finanțat de PNUD Moldova.