Ro   En  

Comuna Pohrebeni din Orhei și-a actualizat strategia de dezvoltare în cadrul programului Comunitatea Mea



În zilele de opt și nouă iulie consultanții BCI, de comun acord cu experții programului Comunitatea Mea, au facilitat în regim on-line atelierul de actualizare a Strategiei de Dezvoltare Social-Economică a comunei Pohrebeni din raionul Orhei. Este ultimul din cele 26 de ateliere de elaborare sau actualizare a strategiilor, facilitate de consultanții Business Consulting Institute și ai Institutului de dezvoltare urbană din cadrul celei de-a doua cohorte a programului Comunitatea Mea.

Comuna Pohrebeni, care a fost admisă în program, de comun acord cu comunele învecinate Lalova și Jora de Mijloc cu un proiect de construcție a unui drum intercomunitar, a avut posibilitatea să învețe mai multe lucruri privind luarea de comun acord a deciziilor importante pentru comunitate.

În acest sens, programul Comunitatea Mea abordează foarte meticulos selectarea grupurilor de lucru, care lucrează la actualizarea sau elaborarea în întregime a Strategiilor de Dezvoltare Economică. Strategia este un document fundamental pentru dezvoltarea comunei pentru următorii cinci ani și, de aceea, în el trebuie să se regăsească necesitățile și propunerile unui număr cât mai mare de  persoane din toate grupurile sociale.

În acest context, Olga Ursu, contabila din cadrul primăriei Pohrebeni a menționat despre importanța pe care o are strategia și că se așteaptă ca acesta să fie un document lucrativ pentru comunitate în următorii cinci ani.

De aceea, participanții la atelier au fost ghidați pentru a selecta măsurile cele mai necesare pentru localitate dar care să fie și realiste, posibil de implementat.

Totodată, exercițiul a fost unul util pentru monitorizarea și actualizarea ulterioară a Strategiei. Aceasta trebuie să fie un document cât mai viu, posibil de modelat și actualizat pe măsura realizării unor obiective sau apariția altor noi. De aceea este important ca Strategia să fie actualizată cel puțin odată la jumătate de an, fiind excluse măsurile înfăptuite sau depășite de timp și incluse altele noi ce decurg din necesitățile actualizate ale oamenilor.

Ca și majoritatea localităților moldovenești, obiectivele primordiale ale comunei Pohrebeni se referă la îmbunătățirea infrastructurii fizice și celei sociale dar și a serviciilor publice. Nu în ultimul rând participanții la atelier au fost informați despre importanța dezvoltării economice în vederea diversificării profilului afacerilor. Dincolo de sectorul agricol, cetățenii din Pohrebeni văd o oportunitate în dezvoltarea turismului, în special a celui rural și a agroturismului. Depărtarea de la centrele urbane ar fi un atu în acest sens pentru localitățile comunei. Totodată, turismul local ar avea mai multe șanse dacă ar exista o conexiune rutieră calitativă cu satele din preajmă, în special cu Lalova și Țîpova, care s-au afirmat deja ca destinații turistice cunoscute la nivel național.

În cea de-a doua zi a atelierului, participanții au fost familiarizați cu procedurile de prioritizare a proiectelor importante pentru comună. În acest sens ei au fost ghidați de către experții programului Comunitatea Mea.

Cu acest atelier, misiunea consultanților BCI în cadrul programului nu se încheie.  Ei urmează să ghideze comunitatea în consultarea publică a Strategiei pentru ca aceasta, completată cu ideile și propunerile mai multor localnici să fie propusă spre adoptare Consiliului Local.

Amintim că Programul „Comunitatea Mea” a fost lansat în anul 2018 și se va desfășura până în 2023, perioadă în care peste 100 de localități moldovenești vor avea posibilitatea să valorifice bugetul de 20,5 milioane de dolari al programului.

Programul urmărește eficientizarea, transparentizarea și dezvoltarea capacităților Autorităților Publice Locale, sporirea calității serviciilor APL și a conlucrării acestora cu societatea civilă. Cele peste 100 de localități vor primi asistență financiară pentru soluționarea problemelor stringente ale cetățenilor. Principalii beneficiari vor fi APL de nivelul I care, de comun acord cu reprezentanții comunităților și ai mediului de afaceri,  vor contribui la dezvoltarea comunităților.

În anul 2020 se desfășoară cea de-a doua fază a programului, care presupune asistența a 26 de localități. Ca și la prima etapă, asistența comunităților în ce privește elaborarea și adoptarea strategiilor de dezvoltare socio-economică, este oferită de Business Consulting Institute (BCI) și Institutul de Dezvoltare Urbană (IDU).

10.07.20