
Mai multe localități din sudul țării își reunesc eforturile în cadrul unui proiect comun ce va aduce servicii noi, de o calitate mai bună, va crea locuri de muncă și va îmbunătăți condițiile de viață a peste 8000 de locuitori.
O nouă ședință de lucru are loc astăzi, 21 octombrie, la Comrat, în contextul elaborării Strategiei de Dezvoltare Regională a Găgăuziei. La aceasta sunt prezenți reprezentanți ai MDRC, ai Agenției de Dezvoltare Regională, experții BCI și membrii grupului de lucru creat.
Adrian Grițcan din satul Baimaclia, raionul Căușeni, a avut curajul să-şi urmeze visul și la vârsta de 25 de ani și-a deschis deja propria afacere cu un grant oferit de Uniunea Europeană, în cadrul Proiectului de abilitare în afaceri a tinerilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Un nou seminar de instruire a fost organizat, pe 29-30 septembrie, la Taraclia și la Vulcănești, reunind reprezentanții a 13 localități beneficiare ale Proiectului SARD Gagauzia Taraclia. Acesta a avut pe agendă managementul proprietății publice, parteneriatul public-privat și cooperarea intercomunală.